Federația Română de Rugby va continua campania de donare de sânge, avându-i alături pe cei de la Prisum International, cu a patra donare, ultima, din 2015. Practic, pe 18 decembrie în sala de conferințe a FRR, de pe Bd. Mărăști nr.18-20, sector 1, București, va fi amenajat un centru de donare respectând toate regulamentele în vigoare. Cei care doresc să își ajute semenii la nevoie, pot veni să doneze sânge vineri între orele 8.30 – 12.00. În afară de beneficiile acordate de lege, gestul lor umanitar va fi răsplătit de partenerii de la Prisum cu produse promoționale. În plus, cei care vor veni să doneze vor beneficia și de un consult oftalmologic gratuit. „Donarea de sânge este o responsabilitate a fiecăruia dintre noi, este felul prin care putem arăta că ne pasă ce se întâmplă cu noi, cu semenii noștri. Este, cred, cel mai simplu gest umanitar care poate fi făcut, însă cu cele mai puternice urmări, cu atât mai mult cu cât una dintre principalele probleme cu care se confruntă spitalele românești este lipsa cronică de sânge. Îi așteptăm la acțiunea noastră de donare pe toți cei care au între 18 și 60 de ani și le amintim că deși pare un lucru minor, gestul lor poate salva o viață”, a declarat doctorul Alin Popescu, medic coordonator FRR. Oricine poate dona dacă: 1. Are vârsta cuprinsă între 18 și 60 ani; 2. Are o greutate corporală minimă de 50 kg; 3. Are tensiunea arterială sistolică (maximă) între 200 mmHg și 110 mmHg; 4. Nu are afecțiuni de genul: boli de piele, sechele pulmonare, sifilis, hepatită virală cronică, HIV/SIDA 5. Au trecut 70 zile de la ultima donare. În România donatorului de sânge îi sunt recunoscute și acordate o serie de drepturi și avantaje menite a încuraja și stimula acest act caritabil, salvator pentru unii dintre semenii noștri. Donatorul de sânge are dreptul să primească, la cerere, pentru fiecare donare efectivă, următoarele: un număr de 7 tichete de masă pentru produse alimentare, eliberate de instituția de profil; o zi libera de la locul de muncă, în ziua donării, în cazul donatorilor de sânge salariați sau o zi scutire de frecvență, în ziua donării, în cazul elevilor, studenților și a militarilor; decontarea cheltuielilor de transport în comun din ziua donării intre localitatea de domiciliu sau de reședința înscrisă în actul de identitate și localitatea unde își are sediul instituția la care se efectuează donarea de sânge; în cazul în care donarea se face la instituția de profil din localitatea de domiciliu sau din localitatea în care este angajat, donatorul are dreptul la abonament cu reducere de 50% pentru transportul în comun, pe baza actelor doveditoare, pentru o perioada de o lună.
The post Federația Română de Rugby organizează o nouă campanie de donare de sânge appeared first on Sport Local.